Du-mă departe
Ia-mi sufletul şi repară-mi-l pe garanţia
Promisă cu două mii de ani în urmă, dă-mi săruturi mov
Creeză-mi spaţii virtuale de care nimeni să nu se mai atingă
Înafară de marea trecere dincolo
Din ceas târziu de lună amară.

Share and Enjoy:

continue reading.....

Fiecare seară e un priveghi
Iar eu mă plâng mereu, inutil, de locul meu de veci,
De ce oare, doar am ceva
Asta este până la urma esenţa capitalismului,
Nu-i aşa?

Share and Enjoy:

continue reading.....

Cum am înviat
Nici eu nu mai ştiu de unde
Izvorăşte atâta confuzie: ieri păşeam prin acel Saigon
De lumină cu care cei de dinainte
Incercau să-i exorcizeze pe cei din faţă,
lumea se înghesuia în sine de frig, soarele obosise,
regii mormăiau ceva în barbă printre nenumăratelel lor
comori silfidice nenorocite de Midas,

Share and Enjoy:

continue reading.....

Cum am murit
Se făcea că era o zi obişnuită de lucru, cu ceas zăngănitor
Si un aspru miros de pâine prăjită, strecurându-se ispititor
Pe lângă pisica aceea antică ce părea
Să le-nţeleagă pe toate, fără să le spună.

Share and Enjoy:

continue reading.....

Poezia zilelor noastre
Mormane de gunoaie sufleteşti, asta mă-nconjura, iar dimineaţa
Primul drum îl făceam către incineratorul de paie inutile, nemestecate
Unde lucrurile multe care stăteau să cadă
Mă priveau în ochi şi silabiseau încă o dată
Numele meu de mult uitat
De către oameni.

Share and Enjoy:

continue reading.....

Of course
Un răspuns standard aş vrea
Tăndări să-l fac, din ouă sparte, aici, da
Peste linia ferată cu care
Am strâns de gât trenul acesta nesimţitor
De care de mult nu-mi mai este
Nici silă, nici dor.

Share and Enjoy:

continue reading.....