Douazeci (Metamaxim) – Radu Haraga

 Ceva se rupe în mine, şi cade,

Şi cade şi cade şi cade,

Deşi nu e posibil.

Câteodatā ricoşeazā de altceva,

Un altceva nemāsurat şi nentemātor, impalpabil,

De o caritate demnā de alte cauze

E moale şi bine în şuierul

lateral al cāderii.

E un cuib de nemurire? O groazā

Nepātrunsā încā de fārâme de viaţā

Abia trezitā din somnul ei şerpuitor?

O albie prin care se nestāvileşte

Flama şi pieritoarea mea pieire?

Nu, rāspunsul l-am nāscut

Cu mult înainte,

E al douāzecilea ciclu în care pātrund,

Sanctuarul e parcā altfel, mai spaţios,

Mai plin de Sine,

Merg spre capātul sāu zdrobitor, mā clatin uneori,

Cu avînt mā arunc alteori

Dar mā mişc totuşi, odatā cu

Ce va mai fi rāmas din dezamāgiri, desfāşurāri.

Stay with us on other sites:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>