Fricā (Metamaxim) – Radu Haraga

 

Cîndva, demnitatea ţinea loc

de pâine,

Cîndva, ţipātul asurzitor, mereu repetat

înlocuia memoria,

Cîndva, sufeream atât de profund

cu gîndul la o posibilā

arsurā,

Cîndva, bara de protecţie a maşinii

aproape cā o atingea pe cea

din faţā,

într-un distorsionat şi infinit replay,

Cîndva, toţi eram la fel,

josnic de nepātaţi,

Cîndva, aşteptam raţia zilnicā

de nevoi,

mereu reluate, preluate şi amplificate, Cîndva, cu toţii eram eroi sadici

care-şi salvau patria omorînd propriul sînge,

Cîndva, mam mā lāsa sā mā joc

afarā

ş-mi dādea sā mestec pastile cu iod,

Cîndva, tot atunci, supersonice alunecau

peste parada fluturatā a tancurilor,

Cîndva, citeam douā ziare şi pojghiţa

din interior se îngroşa,

Cîndva, nefoamea urca spre beatitudine,

promisiunea unui rai derivat din

supraabundenţā,

Cîndva, eu nu eram eu, şi totuşi

acelaşi,

 

Cîndva, voi spune, toate acestea

le-am trāit şi le-am murit

Stay with us on other sites:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>