Gîndul uituc (Metamaxim) – Radu Haraga

 

Nou să-ţi fie glasul în urare, străine,

pofteşte,

această masă-n-nourată sprijin diafan să îţi îmbie.

 

Ploaia să-ţi şteargă picioarele obosite,

tot ea harpa să ţi-o dreagă,

jos acolo însetată stă să fugă

-o lume-ntreagă.

 

Pulbere de fum înrourată

vasul lutuit să ţi-l adulmece,

nici-un v de migratori târzii

prînzul să ţi-l tulbure.

 

Suflul ăsta care se insinuează

printre gene căzătoare şi întrebătoare

dă-i uşor o mică sărutare,

astfel vei chema a doua boare.

 

Razele să-ţi facă loc în centrul lor

unde e-ntuneric,

ai să fii uscat  şi alintat de dor

între picături strălucitoare de răcoare.

 

Nu te teme, nu e o-ntâmplare,

casele se-ntortochează cînd te-apropii,

te-m lăsat un pic să cazi, apoi te-am prins,

mreje de uitare.

 

Dimineaţa asta care nu mai vine

totuşi după tine,

este firul alb de trandafir năuc ce înfloreşte

o a mia oară,

tu rămîi între petale.

Stay with us on other sites:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>