Invariabilitate (Metamaxim) – Radu Haraga

 

 

Intotdeauna se mai poate introduce câte ceva în spaţiul care ne înconjoară. Intotdeauna se va mai putea

Iar cînd seara ferestrele acestui mare pandemonium se aprind pe rînd, una câte una, nu te poţi abţine sănu urli, să-ţi zburleşti părul de pe spinare. Săcerşeşti îndurare. Prea multălumină! Nici noaptea?

Aşa căîţi iei picioarele în spinare, deschizi o duzinăde uşi diferite, care seamănăizbitor, ieşi şi începi săpăşeşti. Mersul este un avatar neîndoielnic al inteligenţei, spun unele maimuţe. De ce nu?

Si goneşti orbeşte prin întunericul sfâşiat, te afunzi în el, sperînd să-I găseşti un început. Dar nu e nimeni săte îndrume prin aceastăcochilie, aşa căspirala te aduce la loc. Metodic.

Apoi luminile se sting treptat, tu te bucuri, crezi căvine liniştea începutului de primăvarăsăte ia, chiar o crezi

şi vine apoi cineva nătîng, se aşeazăneîndemînatic lîngătine, te loveşte cu cotul

tresari

ce doreşti

te răsuceşti spre necunoscut

şi orbeşti, căci

răsăritul.

Oh, nesfârşităobosealăde al(a)bastru

Stay with us on other sites:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>